- Federația a avut o intenție bună: regula U21. O vreme, a funcționat.
- Dar academiile ce au produs, antrenorii cum au educat?
Succesele echipelor naționale de sub seniori începând din 2019 încoace au fost puse pe seama așa-zisei reguli a „underului” (tâmpit termen!). Fiecare echipă de Superligă să aibă pe teren cel puțin un jucător eligibil pentru naționala U21 în fiecare moment al unui meci.
Bine, a fost și negândirea, ca să nu-i zic altfel, cu doi, dar numai unul obligatoriu, care a născut cea mai mare aberație văzută în fotbal, fotbaliști titularizați și scoși după numai câteva minute (record: Dan Petrescu cu Fica după mai puțin de 60 de secunde).
Mai țineți minte? Nu de alta, dar memoria în vremurile noastre e scurtă, de aceea tot repetăm prostiile.
În fața urletelor patronilor care vor un sport medieval, adică seniorul să facă tot ce vrea pe domeniul și cu slugile lui, FRF s-a ținut tare și mai apoi a trâmbițat reușitele diferitelor reprezentative sub 21 de ani (calificări în serie la turnee finale, rezultate net mai bune decât în deceniile precedente).
Uite, nu doar că am făcut bine, dar v-am făcut bine, chiar cu forța, pentru că v-am obligat să creșteți jucători care mai apoi să vă umfle buzunarele din transferuri. Cam ăsta a fost mesajul.
Dragoste cu biciul într-un fotbal obișnuit într-o vreme cu cătușele. Frumos menaj. Un fel de grădiniță a milionarilor în care domnul educator îi ajută să nu-și spargă capul și să-și ia toate vitaminele ca să crească mari. Serios, chiar suntem unici.
De ce nu mai merge treaba?
Povestea asta a funcționat doar până la un punct. Ca în vremurile cele mai bune ale naționalei, adică anii ‘90, ai noștri nu au apucat niciun podium, nicio medalie. Există această speranță cu băieții de la U19, ar fi o excepție.
Și nici vânzarea „talentelor” nu a adus grămezile de bani visate. Fotbaliștii români continuă să nu aibă cotă în străinătate. Pe bună dreptate, căci nu confirmă. Se sting înainte să se aprindă, de cum ajung acolo cei mai mulți devin invizibili. Cei care mai mișcă sunt crescuți în străinătate.
De fapt, regula U21 a fost o praștie care a lansat în văzduh păsări cu aripi atrofiate. Ele au ajuns forțat la o anumită altitudine și ne-au păcălit că de acolo o să pătrundă în stratosferă. Când colo, au căzut ca niște pietre. Pământul e plin de ratările și regretele lor împrăștiate peste tot.
Regula care trebuia să fie de aur își arată rugina. Firesc. Orice nu se întâmplă natural riscă să eșueze, căci are ceva greșit în ADN.
Tinerii umflați de regula U21
Echipele au căutat disperate tineri pe care să îi arunce nepregătiți în luptă (vina echipelor cu orizont îngust e evidentă), i-au plătit bine, i-au ținut în puf pentru că aveau nevoie de ei, i-au amețit anunțând sume de transfer ireale și toate aceste privilegii și osanale le-au adormit instinctul de conservare, puterea de luptă, foamea de reușită.
Au crezut că au izbutit doar pentru că erau lăudați deșănțat cât încă nu făcuseră mai nimic. Au dat de bani și de faimă și când a fost să ajungă în locul în care fotbalul e neiertător au fost loviți ca de tren. Măturați de o concurență bine pregătită și nemiloasă.
Cum, nu mă mai ține nimeni în brațe, nu mă mai laudă nimeni, nu mai sunt site-urile pline de știri despre cât de bun sunt?! Nu. Pentru că nu ești. Ești doar o proiecție a unei situații. Ești U21 și acolo rămâi.


Cu U21 e ca și cu TVA-ul. Îl poți mări și poți salva ceva pentru moment. Dar în esență nimic nu se va schimba dacă în adâncul ei societatea nu e reformată și mai ales nu pricepe pe ce lume trăiește. Federația a avut o intenție bună. O vreme, a funcționat. Dar academiile ce au produs, antrenorii cum au educat?
Lanțul păcălelilor
După trei bătăi la Euro de tineret, au răbufnit discuțiile despre mentalitate, despre angajament, despre orgoliu. Chiar și jucătorii se uitau la ei înșiși cu jenă, ca la niște rude mai prost crescute (în sens propriu) cu care nu vrei să te afișezi. Asta ei când pui atele în loc de mușchi. Când dispar, adio!
Nu-i nici o tragedie, băieții se adaptează, se întorc în glorie după non-cariere în străinătate, căci sunt primiți cu brațele deschise de Hagi, de Craiova, de oricine în mintea căruia persistă ideea că poate descoperi filonul pierdut sub multe straturi de starturi false. Second hand.
Undeva acest lanț al păcălelilor trebuie rupt dacă e să se întâmple ceva. Dacă nu, îi dăm înainte. Nu se știe către ce, important e să meargă treaba.