Ce nu am văzut la U21 am găsit la U19. O altfel de națională, care nu se mai retrage când conduce, nu mai renunță la joc.
O echipă care învinge și se califică, deși pornea tot cu șansa a doua.
3-0 cu Danemarca la un turneu final, chiar și de juniori, e de ținut minte. Și jucătorii de 3-0.
Semifinala la acest Euro, fie și acasă, e o performanță pentru tinerii noștri. Și pentru selecționerul Ion Marin.
Danezii au crezut că trec de noi plimbându-se. I-am trimis acasă
Văzusem primele două etape ale grupei. Danezii nu au jucat rău cu Spania, chiar dacă au pierdut (0-1), și au fost foarte buni cu Muntenegru, spulberând adversarul care ne-a cam chinuit în primul meci. 5-0!
Aveau nevoie de un egal pentru semifinale, părea realizabil, mai ușor pentru ei decât pentru „tricolori”.
O jumătate de oră, joi seară, nordicii s-au simțit superiori și au crezut că trec de noi plimbându-se.
Le-am dat planurile peste cap și i-am trimis acasă cu superioritatea lor.
Ce nu a făcut U21 a reușit U19. La 1-0, nu ne-am retras. Am rămas în presing
Golul lui Remus Guțea - acțiunea puștiului de la Voluntari, pătrunderea incisivă, fenta finală și șutul la colțul scurt - i-a făcut pe scandinavi să se prăbușească.
Și i-a mai afectat ceva. Strategia noastră.
La 1-0, nu ne-am mai retras, precum U21 cu Spania. Am rămas sus, în presing, ținându-i sub presiune, i-am blocat, i-am încurcat, i-am forțat să greșească.
Jucătorii din țară și „stranierii”, împreună pentru calificare
Dacă a înscris Guțea, de 1-0, a marcat și David Barbu. Atacantul Craiovei a punctat pentru 2-1 și victorie cu Muntenegru și pentru 2-0 și eliberare cu Danemarca.
De la 2-0, orice vis se putea împlini. 3-0 era posibil și a devenit realitate la șutul lui Ioan Vermeșan. Minge deviată? Contează? Important e că sfârșitul traseului a fost în plasă.
Guțea, de la Voluntari. Barbu, de la Craiova. Și Vermeșan, de la Verona. Jucătorii din țară și „stranierii” au fost împreună pentru o calificare frumoasă.
2-1 cu Muntenegru, după ce am fost conduși, și 3-0 cu Danemarca. E foarte bine. Spania a fost prea tare, deși am egalat-o.
Pericolul vine din Țările de Jos
Urmează Olanda și acolo e pericolul. Mica Oranje s-a jucat în cealaltă grupă, 3-0 cu Germania și 2-0 cu Norvegia.
A câștigat seria înaintea ultimei etape. Are în lot jucători de la Ajax, AZ, Feyenoord și PSV. Jucători buni, care vor să crească, să poarte într-o zi tricoul portocaliu al naționalei mari.
Când reprezinți Țările de Jos, nu vrei semifinală. Ținta lor e mereu trofeul. Putem să-i surprindem?