- Gabriel Torje (35 de ani), fostul fotbalist al echipei naționale, și-a anunțat revenirea pe teren, dar la minifotbal.
Ultima echipă la care a evoluat Gabriel Torje este Muscelul Câmpulung, formație care a retrogradat din Liga 2 la finalul sezonului trecut.
Gabi Torje vrea să joace pentru România la minifotbal
După despărțirea de Muscelul Câmpulung din luna ianuarie, Torje nu a mai evoluat la niciun club, iar acum și-a anunțat revenirea.
Fostul fotbalist de la Dinamo vrea să joace în prima ligă de minifotbal, scopul fiind să joace la Campionatul Mondial alături de naționala României.
Pentru a putea fi convocat în echipa națională de minifotbal, un jucător trebuie să joace la o echipă din prima ligă de minifotbal, competiție organizată de Federația Română de Fotbal.
„În primul rând, o faci de plăcere, că nu cred că sunt bani acolo. Ca să fii la națională, trebuie să joci în Superliga afiliată la Federație. De acolo, se fac selecțiile.
Mai în glumă, mai în serios, trebuie să și joc. Se joacă 5 plus 1. Îi cunosc pe unii dintre băieții de acolo, am jucat cu ei la Timișoara. E un grup foarte ok.
Sunt discuții acum. Cu clubul prima dată. Ca să te duci la echipa națională, trebuie să ai prima dată un club la care să joci”, a declarat Gabi Torje, la Digi Sport.
Dacă va reuși să-și îndeplinească obiectivul, mijlocașul i-ar călca pe urme lui Alexandru Bourceanu, fostul căpitan al lui FCSB, care a reușit să câștige Campionatul Mondial cu naționala României.