- Cristi Chivu (44 de ani), antrenorul celor de la Inter, a vorbit despre meciul câștigat de echipa sa la Mondialul Cluburilor, împotriva celor de la Urawa Red Diamonds.
Inter a acumulat 4 puncte în urma acestei victorii și e aproape calificată în faza optimilor.
Cristi Chivu, după victoria cu Urawa: „M-au făcut mândru”
La finalul partidei, tehnicianul român a tras primele concluzii despre cel de-al doilea meci al său ca „principal” al vicecampioanei Italiei.
„Am făcut un meci bun, ne-am străduit în toate felurile ca să marcăm. Ei s-au apărat foarte jos. Apoi am încercat să exploatăm centrările cu Pio. Am crezut până la sfârșit și am reușit. Băieții m-au făcut mândru, au dat tot ce au avut.
Carboni? Pot spune multe despre Valentin, dar aș putea să-i numesc și pe Pio, Luis Henrique, Sucic, care au dat totul. Valentin a jucat primul său meci în 8 luni, am vorbit cu el ieri. Mă bucur pentru el, a muncit din greu și a depus mult efort. Să-l văd atât de fericit mă bucură.
Să vorbești despre sistem cu o echipă care s-a apărat în careu este dificil. Aș fi lăsat formația cu cei 2 atacanți retrași la 0-0, dar, fiind conduși, l-am pus pe Pio să urce mai mult”, a declarat Cristi Chivu, la finalul partidei.
Valentin Carboni (20 de ani), eroul lui Inter, este un mijlocaș ofensiv argentinian care a evoluat pentru Chivu și la Primavera.
Pentru Inter urmează meciul cu River Plate, ultimul din grupă. Partida se va disputa pe 26 iunie, de la ora 4 dimineața.