Vine sau nu?  Patronul FCSB anunță întoarcerea lui  Tănase,  dar fotbalistul negociază în Golf
Florin Tănase/Sursa Foto: Sport Pictures

Vine sau nu? Patronul FCSB anunță întoarcerea lui Tănase, dar fotbalistul negociază în Golf

  • Gigi Becali a anunțat în repetate rânduri întoarcerea lui Florin Tănase la FCSB.
  • Totuși, sursele GOLAZO.ro susțin că atacantul este foarte aproape de a semna cu o echipă din zona arabă.

Tănase este liber de contract după ce a jucat în sezonul trecut la Al-Okhdood, echipă pentru care a marcat 2 goluri în 25 de partide în ultimul sezon din Arabia Saudită.

De asemenea, Tănase a jucat în urmă cu 2 ani pentru Al-Jazira, în Emiratele Arabe Unite.

Becali îl așteaptă pe Florin Tănase la FCSB: „O să vină mâine sau poimâine”

Gigi Becali, finanțatorul de la FCSB, a declarat că Florin Tănase se va întoarce la FCSB în câteva zile. Întâi va fi prezent la baza de pregătire din Berceni, iar apoi în Olanda, acolo unde echipa campioană efectuează un cantonament.

Tănase, da, o să vină la echipă. Mi se pare că zicea mâine sau poimâine se duce la bază, să se antreneze acolo. Cred că acolo este și Pantea.

Am încredere în el, ca fotbalist. Va da încredere și în vestiar, echipei”, a spus Gigi Becali la emisiunea Liga Digi Sport.

Tănase are șanse să continue la arabi

Deși Gigi Becali îl așteaptă pe atacant la baza FCSB, acesta se pare că are alte planuri. El negociază în aceste zile cu mai multe echipe din Golf.

Conform surselor GOLAZO.ro, Tănase se va întoarce la FCSB doar în cazul în care nu reușește parafarea unui nou contract în următoarele două săptămâni.

83
de goluri a marcat Tănase între 2016 și 2022 pentru FCSB, perioadă în care a jucat 223 de meciuri

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Ilie Bolojan, cum nimeni nu și-l mai amintește, acum 12 ani, când promitea că va dezvolta Oradea: „Orice administrație locală trebuie să reducă cheltuielile”

Știrile zilei din sport
Cutremur în sportul românesc  Primul politician de forță care face un anunț-șoc:   „Nu mai finanțăm fotbal și sport profesionist  din bani publici!”
Diverse
22.06

Citește mai mult

Accident grav pe A2  Imagini înfiorătoare » Autocarul unei echipe de baschet de juniori din Oradea   s-a răsturnat!  O persoană a decedat, mai mulți copii răniți
Baschet

Haos la Salerno!  Returul barajului de menținere în Serie B,   ABANDONAT!  Violențe pe stadion și în afara lui!
Campionate
00:00

Replică macabră    Ion Marin  i-a răspuns fostului șef de la Dinamo care îi cerea să iasă la pensie: „Distinsul domn să mă păsuiască”
Nationala

Știri ultima oră
23:00
Cutremur în sportul românesc Primul politician de forță care face un anunț-șoc: „Nu mai finanțăm fotbal și sport profesionist din bani publici!”
Cutremur în sportul românesc Primul politician de forță care face un anunț-șoc: „Nu mai finanțăm fotbal și sport profesionist din bani publici!”
00:00
Haos la Salerno! Returul barajului de menținere în Serie B, ABANDONAT! Violențe pe stadion și în afara lui!
Haos la Salerno! Returul barajului de menținere în Serie B, ABANDONAT! Violențe pe stadion și în afara lui!
21:54
Accident grav pe A2 Imagini înfiorătoare » Autocarul unei echipe de baschet de juniori din Oradea s-a răsturnat! O persoană a decedat, mai mulți copii răniți
Accident grav pe A2 Imagini înfiorătoare » Autocarul unei echipe de baschet de juniori din Oradea s-a răsturnat! O persoană a decedat, mai mulți copii răniți
22:24
„Toți vor să fie aici” Daniel Graovac, primele impresii la FCSB: „N-am stat pe gânduri după ce m-au sunat”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Generația telefoanelor confiscate

Dan Udrea: Generația telefoanelor confiscate

U19.  O echipă de ținut minte

Theodor Jumătate: U19. O echipă de ținut minte

Povestea slujitorilor fotbalului

Cristian Geambașu: Povestea slujitorilor fotbalului

De ce  Dan Petrescu n-a fost invitat la Sports Festival?

Dan Udrea: De ce Dan Petrescu n-a fost invitat la Sports Festival?

Dan Udrea: De ce Dan Petrescu <span>n-a</span> fost invitat la Sports Festival?
România 5-22

Theodor Jumătate: România 5-22

Theodor Jumătate: România <span>5-22</span>
Resemnarea, apanajul unui eșec

Vlad Nedelea: Resemnarea, apanajul unui eșec

Implozia

Cristian Geambașu: Implozia

Cristian Geambașu: Implozia
FCSB de 130 de milioane de euro

Cătălin Tolontan: FCSB de 130 de milioane de euro

Panco italiano a devenit Pancu românul!

Dan Udrea: Panco italiano a devenit Pancu românul!

Stilul nostru de joc.  Avem un stil?

Theodor Jumătate: Stilul nostru de joc. Avem un stil?

Lucescu, prădat

Cătălin Tolontan: Lucescu, prădat

Cătălin Tolontan: Lucescu, prădat
Un public de Mondiale și o fotografie pentru premiul Pulitzer

Dan Udrea: Un public de Mondiale și o fotografie pentru premiul Pulitzer

Cipru, talismanul nostru

Cristian Geambașu: Cipru, talismanul nostru

Man. Patru minute așa cum îl știm. Și greșeala...

Theodor Jumătate: Man. Patru minute așa cum îl știm. Și greșeala...

Sărutul Diavolului și  demnitatea care face diferența!

Dan Udrea: Sărutul Diavolului și demnitatea care face diferența!

Despre o accidentare oportună

Cristian Geambașu: Despre o accidentare oportună

O sală pentru domnul președinte

Cătălin Tolontan: O sală pentru domnul președinte

Tenisul GOAT

Cristian Tudor Popescu: Tenisul GOAT

Cristian Tudor Popescu: Tenisul GOAT
Ifosele lui Rațiu și  disprețul lui Lucescu

Vlad Nedelea: Ifosele lui Rațiu și disprețul lui Lucescu

Ce doare și îngrijorează. Și un mare De ce?

Theodor Jumătate: Ce doare și îngrijorează. Și un mare De ce?

Top stiri din sport
Sfătuitorul lui Laporta  Adversarul României, decisiv în   alegerea antrenorului  de la FC Barcelona: „Hansi Flick, cel mai potrivit”
Campionate
22.06
Sfătuitorul lui Laporta Adversarul României, decisiv în alegerea antrenorului de la FC Barcelona: „Hansi Flick, cel mai potrivit”
Citește mai mult
Sfătuitorul lui Laporta Adversarul României, decisiv în alegerea antrenorului de la FC Barcelona: „Hansi Flick, cel mai potrivit”
Patrick Olsen, out de la Dinamo  Mijlocașul nu se află în lotul care a plecat în   cantonamentul din Polonia
Superliga

„Ianis Hagi are o problemă”  Internaționalul român, analizat:   „Spania, Italia și Germania sunt grele pentru el”
Stranieri

„Mulțumim pentru forță și viziune”    Trump,  lăudat de un antrenor, după atacul asupra Iranului: „Sunt mândru”

Are FCSB echipă de Champions League?Care lot al campioanei credeți că e mai bun, cel actual sau cele din 2013 și 2008?
Sondaj
23.06

Are FCSB echipă de Champions League? Care lot al campioanei credeți că e mai bun, cel actual sau cele din 2013 și 2008?

Care lot credeți că e mai bun, dintre variantele de mai sus?

FCSB 2025 %
FCSB 2013 %
FCSB 2008 %

OSZAR »