- Mirel Rădoi (44 de ani) a negat că ar fi primit o ofertă în valoare de 3 milioane de euro.
Universitatea Craiova a câștigat ultimul meci al sezonului și a încheiat play-off-ul pe locul 3, iar Mirel Rădoi a vorbit despre viitorul său în Bănie.
Mirel Rădoi: „Dacă oferta era reală, discutam acum prin Zoom”
Universitatea Craiova a câștigat partida cu Dinamo, ultima a sezonului, asigurându-și astfel locul pe podium.
Rădoi a fost deranjat de speculațiile apărute în presă legate de o plecare a sa în Arabia Saudită. Antrenorul a negat că ar avea vreo ofertă de acest gen:
„Nu am discutat cu nimeni. E un club unde e fratele meu mai mare (n.r. - Cosmin Olăroiu, care va deveni selecționerul Emiratelor Arabe Unite), măcar el m-ar fi anunțat.
Impresarul meu este prieten cu președintele clubului, deci nu avea cum să apară o ofertă și eu să nu știu”, a spus Rădoi, la Digi Sport.
Mirel Rădoi a precizat că dacă oferta vehiculată era reală, nu ar fi stat pe gânduri:
„Nu știu ce se poate întâmpla în viitor, eu vă spun ce se poate întâmpla acum. Dacă oferta despre care s-a scris era reală, la 3 milioane de euro pe an, uitam și de voi, și de staff și îmi făceam bagajele. Făceam acum flash-interviul prin Zoom. Nu am discutat cu nimeni”.
Mirel Rădoi: „S-a încercat o destabilizare”
Antrenorul echipei din Bănie acuză o încercare de destabilizare a clubului său:
„Ce a apărut nu a fost decât o destabilizare la club. Știu de cine e scris articolul, din păcate, nu el l-a făcut, e făcut de altcineva.
Mai departe o să vin și eu cu anumite lucruri, pentru că-mi place să fac pe detectivul.
S-a încercat o destabilizare, ei trebuie să înțeleagă că toți angajații clubului vor să meargă într-o singură direcție. Nu vreau să spun mai multe acum, toate la timpul lor”, a concluzionat Mirel Rădoi.