- CFR Cluj - Hermannstadt. Un moment special a avut loc înainte de startul partidei.
- Cele două tabele au arătat simultan steagul României și al Uniunii Europene la finala Cupei de la Arad.
Meciul din ultimul act al Cupei României a fost marcat de un moment deosebit la intonarea imnului țării.
CFR Cluj - Hermannstadt. Tabelele au afișat drapelul României și al UE
Înainte de startul partidei de la Arad a avut loc intonarea imnului național, similar cu obiceiul de la meciurile României, iar, în acel moment, cele două tabele ale stadionului „Francis Neuman” au afișat „tricolorul” și steagul UE.
„În această seară, la Arad, oraș aflat la granița de vest a României, fotbalul a adus din nou oamenii împreună!
Fiind primul eveniment organizat de FRF după Ziua Europei, momentul intonării imnului național a fost marcat într-un mod special. Pe tabela stadionului au fost afișate atât drapelul României, cât și cel al Uniunii Europene, marcând legătura dintre identitatea națională și cea europeană.
Fotbalul unește – în stadion și dincolo de el!”, se arată în postarea de pe pagina oficială de Facebook a competiției.
Ulterior, FRF a distribuit mai departe postarea de pe pagina Cupei României.