A picat!  Alexandru Chipciu  nu mai ajunge  la FCSB
Chipciu nu mai ajunge la FCSB

A picat! Alexandru Chipciu nu mai ajunge la FCSB

  • FCSB întâmpină probleme în campania de mercato din această vară.
  • Fundașul dreapta Alexandru Chipciu (35 de ani) nu mai ajunge sub comanda lui Elias Charalambous (43 de ani).

Așa cum GOLAZO.ro vă informa în urmă cu câteva zile, transferul lui Alexandru Chipciu la FCSB nu se va mai realiza în această vară.

Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, Mihai Stoica, a confirmat faptul că jucătorul nu a ajuns la o înțelegere cu Universitatea Cluj pentru rezilierea contractului, așa că nu-i rămâne decât să-și ducă până la final înțelegerea cu „șepcile roșii”.

  • Contractul dintre Alexandru Chipciu și Universitatea Cluj se întinde până în vara anului 2025.

Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, și-ar fi dorit înregimentarea lui Alexandru Chipciu pentru a da „greutate” vestiarului, bazându-se pe experiența și influența fostului jucător de la Anderlecht sau Sparta Praga.

Cu toate acestea, omul de afaceri nu a fost nicio secundă dispus să plătească o sumă de bani în schimbul unui jucător în vârstă de 35 de ani, așa cum Universitatea Cluj are pretenția.

„Definitiv (n.r. - subiect închis). Nu se pune problema (n.r. - ca FCSB să plătească o sumă de transfer pentru jucător)”, a declarat Mihai Stoica, conform orangesport.ro.

Așadar, până în acest moment, FCSB se mulțumește cu doar două transferuri: David Kiki de la Farul (gratis) și Daniel Popa de Universitatea Cluj (300.000 de euro).

Gigi Becali, despre Alex Chipciu: „Îl iau de prietenie”

FCSB a încasat 3.000.000 de euro, în vara lui 2016, de la Anderlecht Bruxelles, după ce l-a vândut pe Alexandru Chipciu.

Gigi Becali a declarat că este dispus să lucreze din nou cu fotbalistul, deoarece nu uită faptul că i-a „umplut buzunarele” la un moment dat.

„Dacă poate să vină, să vină. Nu este o negociere cu el. Este jucătorul nostru, ne-a ajutat. S-ar întoarce acasă. Chiar dacă nu joacă, ar fi acolo, cu noi, cum e Pintilii. Orice jucător cu care am făcut performanță poate veni să ia câteva mii de euro salariu, să lucreze la mine, la FCSB.

Îl iau de prietenie, da, pentru că am câștigat bani cu el la viața mea. Orice jucător cu care am câștigat bani are ușa deschisă la mine. Dacă vor câteva mii de euro lunar, au ușa deschisă!”, a declarat Gigi Becali, zilele trecute, conform fanatik.ro.

Cât de mult cheltuiește statul român pe sporuri. Suma totală plătită celor 1,3 milioane de bugetari

Știrile zilei din sport
„Avem o incapacitate de a face față”   Ce   schimbare majoră  pregătește FRF pentru sistemul VAR
Superliga
18:00

Citește mai mult

„Am fost concediat”  Spalletti se desparte de naționala Italiei luni, după meciul cu Moldova: „Dacă mă simt trădat?”.   Cine va fi selecționer
Campionatul Mondial
17:28

Gala Neagu  Spectacol la   meciul de retragere al Cristinei Neagu:  „Sper să rămân definitiv în inimile voastre” » Și Nicușor Dan a intrat pe teren
Handbal
17:48

Franța, locul 3 în Nations League  De la 22:00,   Portugalia și Spania  luptă pentru trofeu!
Liga Națiunilor
17:54
Franța, locul 3 în Nations League De la 22:00, Portugalia și Spania luptă pentru trofeu!
Citește mai mult
Franța, locul 3 în Nations League De la 22:00, Portugalia și Spania luptă pentru trofeu!
Știri ultima oră
19:37
„Nu există așa ceva la națională!” Mihai Stoica, discurs acid despre strategia lui Mircea Lucescu: „Un nonsens teribil”

19:21
„Este incompatibil” Daniel Pancu a explicat de ce nu l-a convocat pe Cătălin Cîrjan la EURO 2025

19:24
Amenințat cu moartea Atac oribil împotriva albanezului care a ratat penalty în fața Serbiei!

19:23
„Asta e singura nemulțumire” Daniel Pancu a vorbit despre absența lui Louis Munteanu de la antrenamente înainte de Euro U21: „Încă nu a lovit mingea”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ifosele lui Rațiu și  disprețul lui Lucescu

Vlad Nedelea: Ifosele lui Rațiu și disprețul lui Lucescu

Ce doare și îngrijorează. Și un mare De ce?

Theodor Jumătate: Ce doare și îngrijorează. Și un mare De ce?

Doar comentatorii au fost mai slabi decât naționala României!

Dan Udrea: Doar comentatorii au fost mai slabi decât naționala României!

Insula iubirii neîmplinite

Cristian Geambașu: Insula iubirii neîmplinite

Tăcerea lui  Coco a învins răgetele

Cristian Tudor Popescu: Tăcerea lui Coco a învins răgetele

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte!

Dan Udrea: Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte!

Dan Udrea: <span>Deșteaptă-te,</span> române, din somnul cel de moarte!
Mai greu pentru Chivu decât pentru Lucescu?

Cristian Geambașu: Mai greu pentru Chivu decât pentru Lucescu?

Răzvan Burleanu, viitorul primar al Bucureștiului?

Cătălin Țepelin: Răzvan Burleanu, viitorul primar al Bucureștiului?

Don Cherubini și Chivu

Cristian Munteanu: Don Cherubini și Chivu

Dilema Chivu: codaș la oraș sau fruntaș la sat?

Cătălin Tolontan: Dilema Chivu: codaș la oraș sau fruntaș la sat?

Un șef pentru propagandă, nu pentru sport

Dan Udrea: Un șef pentru propagandă, nu pentru sport

Chivu, riscul Inter. E bine că riscă!

Theodor Jumătate: Chivu, riscul Inter. E bine că riscă!

Finala pe care o merită Parisul

Cristian Geambașu: Finala pe care o merită Parisul

Sminteală pe banii românilor

Silviu Tudor Samuilă: Sminteală pe banii românilor

Bun venit în Ainamor!

Radu Naum: Bun venit în Ainamor!

Radu Naum: Bun venit în Ainamor!
Domnișoara Băutură l-a auzit pe David Popovici

Cristian Tudor Popescu: Domnișoara Băutură l-a auzit pe David Popovici

Cristian Tudor Popescu: Domnișoara Băutură <span>l-a</span> auzit pe David Popovici
Costel? Nu,  Constantin!

Cristian Geambașu: Costel? Nu, Constantin!

Schema prin care se legalizează șmecheria și hoția

Dan Udrea: Schema prin care se legalizează șmecheria și hoția

Iarna nu-i ca  Kvara

Radu Naum: Iarna nu-i ca Kvara

Radu Naum: Iarna <span>nu-i</span> ca Kvara
Reconstrucția

Cristian Geambașu: Reconstrucția

Cristian Geambașu: Reconstrucția
Top stiri din sport
Gele, out de la FCSB  Trei cluburi din Liga 1 se bat pentru semnătura atacantului francez!   Ce pierdere își asumă campioana
Superliga
18:47

„Suflarea rapidistă e mândră”    Dan Șucu,  după triumful giuleștenilor în Supercupa Elitelor: „Rapid are performanțe comparabile cu FCSB, Farul și Craiova”
Superliga
15:18

 Horațiu Moldovan se întoarce la Atletico  Anunțul oficial al lui   Sassuolo  despre internaționalul român
Stranieri
17:59

Marșul lui Becali  Finanțatorul celor de la FCSB, cu preoți și rugăciuni pe Calea Victoriei,   după parada LGBT
Superliga
15:02

OSZAR »