- Ovidiu Burcă (45 de ani) ar putea deveni noul antrenor al Chindiei Târgoviște, începând cu sezonul viitor.
- Fostul tehnician de la Dinamo și Oțelul se află deja în discuții cu posibilul viitor finanțator al formației dâmbovițene.
Ovidiu Burcă este nerăbdător să ajungă la conducerea tehnică a unei echipe, iar una dintre variante este Chindia Târgoviște, echipă care s-a salvat recent de la retrogradarea în Liga 3.
Ovidiu Burcă: „Abia aștept să încep treaba”
Tehnicianul a oferit detalii despre ofertele și discuțiile pe care le are.
„Eu sper să revin cât mai curând pe bancă. Am anumite discuții la acest moment, să intru într-un proiect. Nu avem un acord total, dar avem discuții de principiu. Cred că o să fie un proiect interesant și abia aștept să încep treaba.
Cu siguranță vreau să preiau echipa cât mai rapid. E mai dificil pentru mine să preiau echipe în mers, orice antrenor și-ar dori 6-7 săptămâni de pregătire, să formeze o echipă, ceea ce nu e simplu.
Cred că 6-7 săptămâni e minim să începi de undeva treaba. Ca apoi, când apar turbulențele, să ai pe ce să pui mâna”, a declarat Burcă, potrivit gsp.ro.
Ovidiu Burcă: „Am avut o discuție cu cei care vor prelua echipa”
Burcă a fost întrebat concret despre discuțiile cu Chindia, acesta fiind dorit de Marius Pavel, posibilul viitor patron al echipei, lucru anunțat de GOLAZO.ro încă de luna trecută. Pavel deține și Barca Academy România.
„Au fost discuții, sunt discuții, n-aș vrea să vorbesc foarte mult, atât timp cât lucrurile nu au ajuns la o finalitate. A apărut în presă, nu neg, am avut o discuție cu cei care vor prelua echipa. Vedem cum se vor întâmpla lucrurile.
E un proiect interesant, un oraș obișnuit cu fotbalul de performanță, cu tradiție bună în fotbal, cu infrastructură bună. Au un stadion nou, se construiește încă unul. Și cred că merită mai mult în fotbal acest oraș”, a spus Burcă.