- Gigi Becali a dat ordin ca Nana Antwi (24 de ani) să nu mai fie lăsat să joace la Hermannstadt și în sezonul viitor.
- Decizia vine ca răspuns după ce acționarii echipei sibiene au refuzat afacerea din cazul Ianis Stoica.
- Ce decizie a luat FCSB în privința fundașului dreapta ghanez, în rândurile de mai jos.
Gigi Becali se răzbună pe Hermannstadt, după ce a ratat afacerea Ianis Stoica. Patronul FCSB îl dorea pe atacant, pentru a-l putea introduce în schimbul pe care Dinamo îl agrease: Politic versus Musi & Ianis Stoica.
Deși le oferise celor de la Sibiu nu mai puțin de 3 fotbaliști pentru Stoica, e vorba despre Edjouma, Antwi și Gele, patronul campioanei a fost refuzat. Iar achiziția lui Politic încă n-a fost rezolvată, deși Becali a mărit propunerea inițială. Acum, aceasta e: Musi, la care să se adauge 800.000 de euro.
Becali se răzbună pe Hermannstadt
În așteptarea negocierilor cu Dinamo, Gigi Becali a luat însă o decizie prin care să le răspundă cu aceeași monedă celor de la Hermannstadt. A dat ordin în club ca FCSB să nu accepte nici un fel de discuții și să nu ia în calcul cedarea vreunui fotbalist, sub formă de împrumut, la formația antrenată de Marius Măldărășanu.
Primul efect al acestei măsuri e faptul că Nana Antwi nu va fi lăsat de campioană la Sibiu și pentru sezonul următor, deși cei de acolo și-ar fi dorit acest lucru.
Antwi, care a plecat la Hermannstadt în septembrie 2024, va reveni la FCSB, se va prezenta la reunirea din 19 iunie și, dacă nu va fi găsită o soluție până la acel moment, va face inclusiv deplasarea în cantonamentul din Olanda.
Totuși, el nu intră în planurile staff-ului tehnic pentru 2025-2026 și va fi din nou împrumutat în Liga 1, nu însă la Hermannstadt.
Antwi, care în august va împlini 25 de ani, a fost cumpărat de FCSB de la Urartu, din Armenia, după ce a fost remarcat în dubla pe care această echipă a susținut-o cu Farul Constanța, în Conference League, în vara lui 2023.
FCSB a plătit pe el 100.000 de euro. În tricoul FCSB, a bifat 14 prezențe în intervalul ianuarie - septembrie 2024.
FCSB e acoperită pe postul de fundaș dreapta
Antwi nu va fi păstrat de campioană fiindcă pe poziția de fundaș dreapta există deja suficient de multe variante pentru sezonul viitor.
În afara lui Valentin Crețu, care a fost selecționat și de Mircea Lucescu pentru meciurile cu Austria și Cipru, mai sunt Ionuț Cercel, Alexandru Pantea, dar și Daniel Graovac, primul fotbalist adus de FCSB în mercato de vară și care a fost folosit de Dan Petrescu și ca fundaș lateral dreapta.
Cercel, născut în 2006, e și principala soluție a roș-albaștrilor pentru regula U21 în campionat.