- Edi Iordănescu (47 de ani) a devenit noul antrenor al Legiei Varșovia.
- Polonezul Michal Gliwa, fost elev al său la Pandurii, a numit calitățile tehnicianului cu care a lucrat la un club din România.
Michal Gliwa, portarul echipei poloneze Resovia, a vorbit despre relația pe care Edi Iordănescu o are cu elevii săi. Glowa a lucrat cu Edi Iordănescu la Pandurii Târgu Jiu acum 10 ani.
Michal Gliwa: „Avea grijă de jucători”
Portarul polonez a evoluat pentru Pandurii din februarie 2014 până în iulie 2015, perioadă în care l-a avut antrenor pe Edi Iordănescu.
Fostul selecționer al României a fost tehnicianul echipei din Târgu Jiu din decembrie 2014 până în iunie 2016, atunci când a făcut pentru prima oară pasul în străinătate, la CSKA Sofia.
La scurt timp după numirea lui Edi Iordănescu pe banca celor de la Legia Varșovia, Michal Gliwa a numit principalele calități de antrenor ale acestuia.
„Menținea ordinea și disciplina în vestiar, lupta pentru ele. Negocia bonusurile cu conducerea și o făcea eficient.
Avea grijă de jucători, dar avea și cerințe de la ei. Marele său avantaj este gestionarea vestiarului și a resurselor umane.
În afară de faptul că a reușit să introducă jucători tineri, cel mai mare atu al lui Iordănescu, poate cel cheie în contextul Legia, este că știa cum să vorbească și să folosească bine jucători experimentați, le-a cerut sfaturi.
Îmi amintesc că jucători mai în vârstă din România au venit în echipă și au lucrat foarte bine cu antrenorul, care a scos ce e mai bun din ei”, a spus polonezul despre Edi Iordănescu, conform legia.net.
Michal Gliwa: „Am avut o relație bună cu el”
Michal Gliwa a vorbit și despre relația pe care a avut-o el cu noul antrenor al Legiei, despre care a spus că a fost întotdeauna bună:
„Am avut o relație bună cu el. A fost așa: am apărat cu un meci înainte, apoi am rămas pe bancă, unde, în ultimul meci, am primit un cartonaș roșu pentru că am lovit o sticlă cu apă.
Mai târziu am avut o sesiune de consiliere cu antrenorul Iordănescu, cel care mi-a explicat că nu tolerează un astfel de comportament și că este iresponsabil. Știa cum să discute cu jucătorii, ceea ce este esențial”, a adăugat portarul polonez.
Gliwa a vorbit și despre temperamentul lui Edi Iordănescu, subliniind faptul că acesta știe cum să-și controleze emoțiile:
„El se enerva rapid, fiind român, dar a știut cum să-și țină nervii sub control. Uneori striga, dar a fost, de asemenea, capabil să abordeze subiectul rațional”.